După ce Iaşul nu s-a regăsit pe lista oraşelor din TU-r, iată că reTU-r vă aduce în sfârşit aici. Bănuiesc că vă aşteptaţi la o atmosfera incendiară…
Guess Who: Da. Fiind prima oară în Iaşi categoric că o să fie (cred) super atmosferă şi sper să vină cât mai multă lume. Ar fi ilogic să nu vină.
Voi aţi lansat acum aproximativ o lună câte un clip fiecare (“Realitate” & “Unu Altu”). Trebuia să lansaţi şi la “PI2DE”. Spike spunea că e greu să filmezi “fete sexi la temperaturi sub 0 grade”. Vara a trecut, deja a venit frigul. Veţi mai prezenta publicului acest videoclip?
Guess Who: Despre “PI2DE” nici eu nu ştiu ce se va întâmpla cu videoclipul momentan.
Guess Who, să înţeleg conform interviului acordat acum două seri la Radio Iaşi că videoclipul “Manifest” este finalizat? Aştepţi doar să fie gata şi site-ul?
Guess Who: Da, clipul e gata. Probabil o să termin şi site-ul, dar nu mai am timp să fac nimic. Probabil mâine când mă întorc acasă o să fac poze să pot să-l termin. E mai complicat. Site-ul depinde şi de Griffo, numai că noi lucrăm pe drum. Mai nou aşa facem şi piesele.
Pe lângă acest single nou, mai pregătiţi ceva pentru anul acesta?
Guess Who: Eu lucrez la albumul doi. Deja am multe piese începute, terminate nu aşa multe. Sunt perfecţionist şi vreau să iasă cum trebuie, numai că, la fel, nu mai am timpul care îl aveam înainte.
Spre sfârşitul anului o să mai lansez ceva. Depinde de cât de mult o ia la vale “Unu Altu”. Atunci o să îmi dau seama ce strategie trebuie să am.
Spike: În funcţie de cât timp am la dispoziţie. Între “Cine Vine”, “Tango” şi “Panică Rău” – dintre astea 3 cred că mai facem un clip până la sfârşitul anului.
După spusele tale la Radio Iaşi, Laur, vei avea un al doilea album solo cu mai mult optimism şi pozitivism?
Guess Who: Nu o să-l gândesc “trebuie să fie pozitiv, trebuie să râdem” în niciun caz. O să fie mai optimist, categoric. Am deja câteva piese chiar optimiste ca mesaj. Dar o să cânt mai mult pe albumul ăsta decât pe primul.
Spike, tu ai început să te gândeşti la un nou material?
Spike: Guess Who are mai mult timp liber decât mine. Eu nu pot să mă gândesc la un nou material.
La interviul dat pentru noi în urmă cu un an, ai spus că încerci să faci o piesă în engleză la fiecare 3 luni. Cum mai stai la acest capitol? De asemenea, v-aţi mai gândit la modalităţi de a ieşi în afară?
Spike: Da… am zis că fac asta, dar nu am timp. Pentru piesă în engleză îmi trebuie nişte dicţie, nişte lecţii.
Guess Who: Momentan am multă treabă în România, trebuie să mai lansez albumul acesta neapărat, pentru că nu pot să am doar un material. Trebuie să îmi lărgesc şi show-ul de acum încolo. După aia poate o să mă gândesc şi la piese în engleză. Însă e greu, pentru că sunt atât de perfecţionist încât n-aş vrea să sune penibil.
Şi toată lumea o să zică “perfecţionistule”. Aplauze :))
O curiozitate personală: când a fost scrisă piesa “Realitate”?
Spike: Piesa este compusă de Agresiv, iar refrenul este scris de Laur (trebuia să intre pe albumul lui). Eu am auzit-o cu refrenul tras de Laur, mi-a plăcut foarte mult, era ultima de pe material şi am zis “dă-mi mie piesa asta să închei albumul cu ea”. Am luat-o şi am făcut strofele.
Ideea că visele devin realitate o ai din copilărie?
Spike: La mine, vorbind serios, visele chiar devin realitate. Acum nu ştiu dacă am un noroc “fenomenal de tare”. Atât timp cât am vrut să fac muzică şi îmi iese muzică, atât timp cât am vrut să produc negative şi îmi ies negative, atât timp cât am vrut să fac clipuri şi fac clipuri, cât am vrut să editez şi editez etc. mi s-a părut ok să fac o piesă care mă reprezintă. Am zis să o fac pentru restul lumii care se simte în acelaşi pas cu mine.
Acum nu zic că visele nu devin realitate sau am eu noroc, dar mi se pare o idee bună, o piesă care ar trebui să te trezească la realitate. Visele nu devin realitate dacă stai în casă, asta o repet în toate interviurile. Ele devin realitate când te apuci de ceea ce faci, o faci, te străduieşti, ţi-o iei grav, te ridici, ţi-o iei din nou. A durat 10 ani să facem treaba asta (muzica).
Tocmai, nu există succes fără eşec…
Spike: Automat. Puţină lume cred că a înţeles mesajul piesei. Acum s-a transformat în ceva social, cu “eu văd, eu nu ştiu ce”. Nu, am zis că eu văd că visele devin realitate. E o piesă sinceră.
Pasiunea pentru regie s-a născut odată cu nevoia de a-ţi filma singur videoclipurile sau visai să faci asta de mai mult timp?
Spike: Toate pasiunile s-au născut din cauza faptului că cineva, cândva, în trecut, mi-a dat peste mâini. Muzica a fost exact aceeaşi chestie, aşa am ajuns la ea – nu era muzică, ci tehnica din spatele ei care m-a interesat pe mine. Nu mă consider cântăreţ sau interpret, nu am voce pentru a cânta. Cu regia la fel: am încercat să fac un clip şi mi s-a spus că “nu eşti în stare”. Nu am pornit de la regie însă, ci de la post-producţie video. Apoi am ajuns la montaj.
După reTU-r veţi continua separat. Ştim că s-a încercat conceptul Guess Who & Grasu’ XXL, având rezultate foarte bune. Se va miza în continuare pe această idee?
Guess Who: Dacă sunt cereri pentru mine şi Grasu’ vom merge împreună.
Să înţeleg că nu e ceva concret, cum a fost de exemplu TU-r/reTU-r cu Spike, să fie ceva asemănător cu tine şi Grasu’?
Guess Who: Nu ne-am gândit la un turneu, dar cine ştie, poate o să-l facem. Oricum, show-ul e foarte mişto împreună.
Ne apropiem de final. Am două întrebări legate de cariera voastră. După foarte multă muncă şi mulţi ani de muzică în spate aţi ajuns să vă îndepliniţi visele. V-aţi gândit vreodată să renunţaţi?
Guess Who: Nu, niciodată. Chiar şi când a fost cel mai greu, la modul că a trebuit să o iau de la 0 din 2007 când nu mai aveam trupa Anonim. Automat mi-am schimbat şi stilul, m-am “metamorfozat” :)) Îmi place atât de mult încât n-am de ce să renunţ.
Spike: Acum câteva zile chiar. Mă gândeam să fie ultimul album “Rămânem prieteni”. Mă gândesc să renunţ din cauza situaţiei noastre actuale, pentru că muzica pe care o fac eu este puţin mai dură, deja se interzic chestii, gen “hai fii şi tu mai simpatic, cântă despre ceva mai drăguţ”. Probabil mă înşel, multă lume îmi zice “rămâi aşa cum eşti şi fă asta în continuare”, dar la un moment dat, când ajungi într-o sală plină de oameni şi realizezi că din cei 500, doar 50 ştiu despre ce e vorba, iar restul aşteaptă melodii la care au fost făcute clipuri… te gândeşti de două ori dacă să mai faci treaba asta. Pentru că implică nişte muncă în spate. Lumea vede, aude noua piesă, “ce tare e”, dar nimeni nu vede cele 3 luni de muncă, organizare, făcut piesă, negativ, stat în studio, versuri, preproducţie, montaj, clip, bani şi toată nebunia. Lumea vede o piesă cu un clip şi la revedere.
Munca nu se apreciază…
Spike: În România? Niciodată. Aici deja am scos două clipuri şi lumea mă întreabă când le scoatem pe următoarele. Eu cred că ăştia au tâmpit la cap sau fac mişto de noi. Şi totuşi asta se întâmplă pe banii şi eforturile noastre. Ar trebui ca oamenii să se trezească şi să aprecieze ceea ce au în ţara asta. Nu vorbim numai de noi aici, sunt trupe care deja au fost îngropate din cauză faptului că publicul doarme efectiv şi e interesat de ce apare la TV. E foarte trist.
Cel mai frumos moment din cariera voastră muzicală?
Guess Who (după multe momente de gândire): În primul rând, lansarea la “Probe audio”, pentru că nu mă aşteptam să vină 1500 oameni pentru un băiat care a scos un album pe internet şi un videoclip cu alt băiat (de Spike e vorba). O lună de zile eu mi-am făcut singurel lansarea cu o prietenă. Aveam nişte clauze tâmpite: dacă nu venea lumea aveam să dăm o groază de bani. Şi a venit dublu faţă de ce ne aşteptam. În seara respectivă a fost minunat – era cea mai tare senzaţie.
A doua senzaţie foarte tare a fost la premiile RMA de anul acesta, când nu a mers pianul şi am văzut cum toată piaţa a cântat piesa de la început până la final. Dar dacă e să compari cu ce a fost la lansare la “Probe audio”, asta e mai puţin important, pentru că atunci chiar nu aveam suport de videoclip, tv, radio – aia era pe cont propriu.
Spike: Lansarea la “Românem prieteni”. Oricum, cea mai tare fază e când urci pe scenă şi lumea e receptivă. Am fost până acum cred că în 5 oraşe: ne lovim de cluburi pline de oameni care nu au nicio treabă cu evenimentul. Nu zic că e o problemă, numai că e foarte dubios să urci pe scenă şi să înceapă să urle/strige cei 50 de oameni din cei 500.
În secunda în care urci pe scenă şi toată lumea urlă şi e pe film cu tine, se schimbă de la concert la stare de spirit, la chef, la muzică, la cum sună, la cum cânţi, la cum respiri… la tot. Pentru că publicul îţi dă energia, iar el ar trebui să înţeleagă asta. Fără public nu există concert.
